Sfârșitul jocului este aproape…

Nu pot adormi şi, când, în sfârşit, reuşesc, mă trezesc uimită că mai sunt aici. Am realizat că încep să uit tot mai multe lucruri, probabil fără sens. Se estompează amintirile de acum câţiva ani, iar cele din copilărie sau din adolescenţă, sunt tot mai greu de accesat. De parcă nici nu am trăit eu …

Jocul cu jucării de lemn

Autenticitatea aduce congruență între ceea ce simţi şi ceea ce faci şi trăieşti. Un om sincer şi onest cu el însuşi, în primul rând, şi cu cei din jur în mod implicit, ajunge la un nivel unde se simte împăcat cu viaţa lui. Deşi am avut experienţe variate şi am cunoscut fel de fel de oameni, …