Simt ca sunt trasa inapoi cu cativa zeci de ani. Ma simt la fel de pierduta si debusolata ca la 28 de ani cand nu intelegeam de ce sunt unde sunt, ce e cu toti oamenii aceia din jur, aparent rude, dar cu care nu am nimic in comun…
Pe atunci m-au salvat ciclismul si scrisul. Pedalam, ma opream, de obicei undeva pe malul marii, scoteam din rucsac caietul si pixul si scriam. Scriam si plangeam. Boceam cu lacrimi de crocodil viata de kakat in care me simteam captiva.
Caietele acelea au fost apoi rupte si aruncate la gunoi. Nu am recitit niciodata nimic din ele.
Sunt nervoasa. Nu mai am rabdare cu piticii lui Stelian si nici cu vecinii care parca plutesc pe alta lume. Lui Stelian nu ii mai place salata mea, o vrea… altfel. Vecinii vin la poarta in momente nepotrivite sa ma roage sa le instalez nustiu ce pe telefon si sa ii invat sa lucre cu el si altele.
Azi eram chiar super nervoasa, tocmai ma ciondanisem cu Stelian care, din nou, se plngea de nustiu ce ca ar vrea altfel… Eram un pachet de nervi. Pac si vecinii la poarta, fix ca mustele in lapte!
-Uite ca e! Izabelaaaaa!
Ptiu, drace, nu mai bine ma culc in iarba? Ce dracu mai vor si astia taman acum?!
Dar eram deja aproape de poarta cu un brat de salata in mana… Asa ca m-am dus la poarta, injurand surd printre dinti…
Cand am vazut ca scoate telefonul din buzunar, m-am aprins.
-Of, tanti, de ce nu ii rugati pe nepoti sa va ajute cu telefonul?!
-Pai tu ma ajuti de fiecare data…
-Si tot de fiecare data va intreb de ce nu apelati la ei…
-Uite ce vreau…
Si a inceput sa imi povesteasca ca nu mai aude telefonul, ca a sters din memorie nustiu cate contacte (si pe mine), ca vrea whatsup sa vb cu fiica-sa din Anglia, sa sa dau mai tare telefonul sa il auda si nenea Nela (care nu aude mai nimic…)…
Boscoradind si vadit nervoasa, i-am rezolvat cerintele.
Ca sa ii arat cum foloseste wtsup-ul am intrebat-o pe cine putem suna.
-Pe Anca.
Am apelat-o pe fiica-sa din Anglia prin wtsup. Maica-sa ii spunea mandra tare ca e la mine si facem un test, aia ii urla in telefon ca de ce o deranjeaza ca nu poate vorbi.
No, iar m-am nervozat si am pus mana pe telefon.
-Bai, Ancuta, i-am instalat wtas-ul sa poata vb cu tine si ii aratam cum sa te apeleze! Nu te mai burzului si tu, ca e un apel de cateva secunde, ca exercitiu!
Brrr!
-Hai ca plec acum ca ma asteapta Ionela acasa, ca mai vine pe la noi in drum spre scoala.
Ionela e cealalta fiica. Ietete!
-Poi, tanti, de ce nu ati apelat la ea? Ea e acum acasa la dvs si veniti la mine?!
-Ea nu vrea sa umble la telefonul meu…
-Dar nici eu nu vreau! Ia stati, ca o sun sa o trag de atentie, ce… pana mea?!
-Nuuuu, nu o suna, ca ma cearta…
N-am sunat pe nimeni… Dar am ramas cu un alt nod amar in gat.
In lumea asta nebuna parca nimic nu mai sta drept…
Serios… Chiar vreau sa cobor de pe planeta asta…
