Nu ştiu ce ne aşteaptă dincolo, în astral, dar mi-e clar că trebuie vigilență maximă. Şi nu o putem manifesta decât dacă o dobândim aici, acum, în viaţa asta, cât ne-a mai rămas din ea.
Se pare că ei, acolo, în astral, o să ne întâmpine cu lapte şi miere, personalizat după… client. Ca în publicitatea de pe Facebook. Eşti interesat de… Mobexpert, o să îţi între toate reclamele pentru mobilier. Pe FB zic.
Acolo, în astral, care e tot al lor, o să te întâmpine în chip de… mamă, dacă după ea ai tânjit, tată, dacă el a fost febleţea ta, Isus, dacă la el făceai mătănii, etc. Pentru fiecare adaptat, după preferinţe. Ca să te simţi cât mai confortabil şi să îţi câştige încrederea şi să semnezi nemernicia ceea de contract care te ţine prizonier în ciclu karmic al reîncarnărilor. Odată ce ai semnat, aparent de bună voie şi nesilit de nimeni, te trimit înapoi, într-o nouă viaţă, cu mintea tabula rasa, şi o iei de la capăt… Oa-oa, primii paşi, oliţa, beţişoare, bastonaşe, certuri între părinţi, războaie, muncă şi iar muncă… O altă viaţa nefericită şi frustrantă în care pătimeşti şi suferi crezând că asta e karma ta şi că, vrei nu vrei, trebuie să o arzi, ca să ajungi în Nirvana.
O, boy! Până când o viață amară și un trai nefericit?!
Serios! Voi ştiţi pe cineva fericit pe aici?! Pe cineva care radiază de spiritualitate, de iubire şi bunătate?! Pe cineva care pluteşte pe nori şi merge pe apă căci e în concordanţă deplină cu ceea ce trăieşte? Căci ştie că este o fărâmă de divinitate şi, ca atare, nu are de ce să se teamă? Că este nemuritor şi este aici doar ca să experimenteze, în totală iubire, contemplare, compasiune, iertare şi încântare?!
Eu nu ştiu pe nimeni…
Mărturisesc că am avut un moment magic. Cred că a durat mai puţin de 3 s. Dar am trăit cu adevărat o miniminimini…mini experienţă de conexiune deplină cu divinitatea. No, am avut şansa să văd cine sunt de fapt. În… 51 de ani, timp de 3 s…
Ooooo… Cum ar fi să trăieşti aşa mereu?! Waw!
Să ştii în fiecare clipă că eşti ceea ce eşti… Să radiezi… Să dăruieşti… Să iubeşti… Să simţi că te înalţi cu adevărat către ceea ce este divin…
O viaţă întreagă trăită aşa…
Eu am avut parte de 3 s şi nu cred că voi mai avea parte în viaţa aste de ceva asemănător. Nu aici!
Oricât aş fi de… pozitivă, empatică, plină de compasiune… Au stricat atât de tare lumea asta că, practic, nu mai ai cum să îţi foloseşti liberul arbitru. Aparent da, cică stă doar în puterea noastră, blablabla… Dar nu prea e aşa…
Sincer, gândeşte-te la ce îţi place cel mai mult să faci. Bun! De ce nu o faci?! Dacă tot există liberul arbitru şi poţi alege să te dedici doar acelui lucru?!
Inevitabil apare frica. Ia-o pe urma celor 5 DE CE-uri şi află care este, de fapt, cauza. Cică la al 5-lea DE CE ai ajuns la cauza adevărată. La mine s-a dovedit în 99,999% din cazuri că era frica de moarte.
Bun, dar de unde vine frica asta de moarte? Când ştiu că aceasta este doar o schimbare de conştiinţă, că ceea ce sunt eu cu adevărat nu moare niciodată? Şi, în plus, cât vreau să mai stau pe aici trăind viaţa asta aiuristica?! E aiurea, nu credeţi?!
Eu cred că ne este indusă. Frica asta care alimentează anxietatea, depresia, nefericirea…
Dacă suntem scântei divine, suntem minunați! Nu avem niciun motiv de nefericire! Şi, totuşi, suferim ca proştii… Unii şi pe patul de moarte, ataşaţi fiind de cei de lângă ei sau de mai ştiu eu ce…
Cu siguranţă ei lucrează insidios. Au tot ce le trebuie ca să ne inducă gânduri, senzaţii, stări aiurea, boli, dorinţe… Ne manipulează după cum vor. Pe voi nu vă doare uneori capul din senin, fără niciun motiv?!
No, şi cum rămâne cu liberul arbitru?! Dacă eşti manipulat, ţi-l mai exprimi? Eu zic că nu… Majoritatea oamenilor nu îşi mai pot folosi liberul arbitru în această lume atât de îndelung măsluită.
Şi ce putem face? Că cică nu este ok nici să grăbeşti lucrurile şi să întrerupi singura legătură dintre corpurile astea cu care se identifica sinele suprem. Că s-ar putea face şi asta, nu? O frânghie în jurul gâtului şi o grindă, o ciupercă otrăvitoare, nişte şoricioaică… Ca gloanţe nu avem toţi…
Să ne fie indusă şi ideea ce sinuciderea nu este ok? Să fie asta calea şi nu ştim? Şi dacă nu e şi încălcăm cine ştie ce contract şi ne pomenim într-o altă capcană, şi mai şi?!
No, parcă pare ceva firesc. Nu e în rezonanţă cu ceea ce sunt.
Animalele nu se sinucid… Cel mult, nu mai mănâncă şi se retrag în pădure. Dar asta când simt că le-a venit sorocul.
Bun, deci nu aşa. Atunci cum?!
Hm… Mă gândesc că o idee ar fi să fac lucrurile exact pe dos de cum e de aşteptat. Dacă toate sunt inteligent programate, ce ar fi dacă aş face altfel de cum se obişnuieşte?
În loc să mă duc să plătesc impozitul, nu mai bine mă duc la plimbare prin pădure?
În loc să o iau la stânga, ca de obicei, nu mai bine fac la dreapta?
Ceva de genul… să îmi dau singură peste mâna ori de câte ori simt că acţionez teleghidată. Că fac lucrurile ca aşa am învăţat.
Chestia e că, cică, după 21 de zile, orice acţiune devine obişnuinţă… Intra în subconştient şi ajungi să o faci ca programat.
Of… Habar nu am cum poţi ieşi din programe… Probabil nici nu poţi, cât timp eşti aici, în lumea lor, unde totul este programat. Şi resetat periodic pentru a curăţa sistemul de… viruşi – oameni care încep să se trezească şi vor să iasă din matrix…
Indiferent de ce am face, tot în lumea lor suntem. Iar aici ei fac regulile. Nu cred că aici putem face ceva ca să ne recuperăm liberul arbitru. Aici, zic.
Dar putem să ne exersăm NU-ul. Să ne dezvoltăm abilitatea de a refuza ceea ce ni se propune şi ne trage într-un cerc de confort şi obişnuinţe. Cercul nostru de confort este cercul lor de acţiune. Cred că dacă ieşim din el, nu ne mai pot controla pentru o perioadă. Ca apoi intră programul cu obișnuința și devenim iar controlabili.
ITotul e să ţin minte aceste exerciţii, să mor conştientă şi să le spun NU şi NU şi NU la orice mi-ar propune.
Până atunci… mă iau şi mă duc în pădure…De ce? Că e frig de crapă pietrele şi azi era programat să mă duc să plătesc impozitul pe casă, daia!
