Tot mai putine lucruri care mergeau inainte, acum, pur si simplu, nu mai merg.
Solul, care este viu, sufera. A plouat zile in sir, dar atat de abundent, ca, efectiv, a spalat pamantul, a ramas lutul, care a crapat. Prin urmare, dupa mai multe saptamani de ploaie, aproape zilnic, acum pamantul e crapat de o palma. Solul e ranit adanc… Parca degeaba uzi, apa intra ca prin branza, nimic nu ramane la plante. Solutia e sa mulcim cu un strat gros de paie, fan, frunze… Orice! Numai sa acoperim cu ceva pamantul care e plin de rani…
Pomii nu au fructe. Fie a dat inghetul peste flori, fie a plouat si le-a scuturat inainte sa vina albinutele la ele, asa ca fructele nu s-au format. Cateva cirese – pe care le-au devorat pasarile. Si, poate, cateva mere prin unele locuri mai protejate.
Oamenii parca au adormit. Ii privesti in ochi si nu e nimeni acolo. Privesc prin tine, cu atentia departe… Cine stie pe unde…
Banii se fac tot mai greu – pentru cine nu e cu picioare pana la gat in sistem. Creativii nu mai au loc aici. Doar cei super-tehnici. Asa ca tot mai multi raman pe afara. Ceea ce nu e deloc rau, daca sunt constienti ca e momentul lor de succes, ca asta ii poate ajuta sa se elibereze din matrice. Dar nu toti constientizeaza asta, asa ca se lasa coplesiti de griji, frici, temeri…
E clar ca viata asta nu are nicio miza. Ca e un joc prost facut. Ca suntem captivi aici, in lumea asta a lor, tot mai stramba. Ca nici vorba nu-i aici de progres si iluminare. Ca mergem doar in jos.
Suntem stropi de constiinta pura care au uitat ce sunt. Ne-au pacalit, am intrat in acest joc cumva, cine mai stie cum, si am ramas captivi aici, exact ca personajele dintr-un joc intr-un bug in program.
Toata viata alergam dupa miraje, rulam programele lor, multe implantate in timpul somnului, muncim si iar muncim. Am uitat ca suntem aici sa experimentam frumos iubirea, compasiunea, creativitatea!
Am ajuns sa facem bani si sa ii cheltuim. La asta se rezuma viata noastra, cu mici pauza in care, fie mergem la biserica sa ne facem cruci ca vrajiti, fie mergem in concediu sa cheltuim banutii castigati cu un pret prea mare.
Ce ne mai ramane de facut?
In fiecare dimineata dezinstalam programele instalate peste noapte. Cuvantul nostru este de ajuns pentru asta. Gandul acesta ar trebui sa fie primul de dimineata, inca dinainte de a deschide ochii:
Dezinstalez toate programele care mi-au fost instalate peste noapte, fara voia mea!
Natura ne poate ajuta. Pomii ne vegheaza, e nevoie doar sa ii imbratisam. Pasarile tot mai putine, inca mai sunt pe langa noi, cu acelasi scop. Niciodata nu apar intamplator, pot da raspunsurile de care avem nevoie. Uneori ne urmaresc in asteptarea intrebarii.
Ati observat ca incaltamintea pare sa va sufoce picioarele? Parca le strang in chingi… Mersul descult prin iarba este magic. In fiecare zi. Macar pentru cateva minute.
Sa facem lucrurile incet, cu calm si atentie. Graba, nu ca strica treaba, ne rupe de ceea ce suntem cu adevarat – stropi de constiinta curata.
Suntem minunati exact asa cum suntem! Sa ne amintim asta si sa experimentam totul ca programatori ai acestei lumi. Noi dam tonul, nu ei! Atentia noastra directionata catre ceea ce conteaza, schimba imediat paradigma! Schimba jocul!
Nu avem de ce sa ne temem, suntem sclipiri ale Creatorului prinse in trupuri programate sa se strice. Tot ce credem ca vedem si traim aici este o facatura, de fapt nimic nu exista cu adevarat.
Tot ceea ce conteaza sunt iubirea, compasiunea si creativitatea! Restul sunt prostii!
