Cred că iubim şi suntem iubiţi după măsura inimii noastre. A cunoaşterii pe care am deprins-o.
Iubim şi suntem iubiţi după măsura tuturor, câte le-am trăit şi înţeles. Ca să nu zic – învăţat, căci e un cuvânt care nu are legătură cu înţelepciunea.
Iubim şi suntem iubiţi după măsura înţelepciunii noastre…
Unii iubesc cu pumnul strâns, alţii cu palma deschisă…
Unii îşi sufocă iubirea în prea multă atenţie, alţii o lasă liberă ca pasărea cerului…
Unii suferă că nu primesc destulă atenţie şi au nevoie mereu de dovezi de iubire, în vreme ce alţii par a trăi într-o lume în care primează ceea ce dăruiesc ei îşişi…
Unii îşi aleg parteneri care le cântă în strună şi evită să le spună adevărul crud, alţii oferă şi primesc sinceritate deplină în relaţiile lor…
Felul în care iubim ne oglindeşte nivelul de înţelepciune… Nivelul de… trezire… Nivelul de cunoaştere…
Iubirea pe care o expimăm şi pe care o primim este un fel de carnet de evaluare a… stării noastre de conştientizare a ceea ce suntem. Cu adevărat.
Nu poţi schimba sau educa felul în care iubeşti şi eşti iubit pentru că acestea sunt… efectul înţelepciunii tale. Şi nici nu te poţi înţelepţi, aşa, peste noapte… Asta durează vieţi la rând…
Poţi, însă, ca, măcar din când în când, să şezi blând şi să te priveşti. Să te întorci pe dos. Să meditezi. Să uiţi de lume. Să uiţi de toate câte crezi că le ştii şi să le redescoperi. Ca un copil care acum deprinde mersul în două picioare.
Astfel am înţeles că am parte, întotdeauna, exact de partenerul care oglindeşte înţelepciunea mea. Atâta timp cât am crezut că suferinţa este singura cale pentru dezvoltarea spirituală, am avut parte de suferinţă. De parteneri care, ei înşişi, aveau blocajele lor, suferinţele lor, demonii lor… Parteneri meniţi amplifice ceea ce eu credeam… Iar ultimul din acest şir a dus lucrurile atât de departe, încât nu mai era nimic de cunoscut pe drumul acela. Am avut atunci tot ce îmi doream – o iubire mare, împărtăşită, o casă la ţară, scriam, făceam fotografii… Dar totul era scăldat într-o mare suferinţă, pentru că şi pe ea o cerusem, ca şi condiţie a evoluţiei spirituale.
De îndată ce am ales să cred că evoluţia spirituală se poate realiza şi într-o stare de împlinire şi armonie, viaţa s-a schimbat. După schimbarea… gândului, a programului mental, a fost de ajuns să cer doar să întâlnesc acel partener lângă care să evoluez spiritual… Care să mă ajute să evoluez spiritual, departe de suferinţă…
E uimitor cât de mult se pot modifica lucrurile în jurul tău, chiar la nivel material, atunci când ieşi din… programele vechi care nu ţi-au adus împlinire şi armonie.
Odată schimbat tiparul mental, poţi vedea cum lucrurile se reconstruiesc în jurul tău.
Mărturisesc că am trecut şi prin momente de scepticism. De împotrivire. De îndârjală! Mofturi de copil răsfăţat care bate din picior!
Dar el a fost mai hotărât decât mine! Mai îndârjit! Mai… determinat! El nu a acceptat nici măcar o clipă că ar putea fi altfel decât îşi propusese alături de mine! S-a dovedit a fi un capricorn cu mult mai încăpăţânat decât un taur! Cu mult mai mult!
Astfel, împreună, pas cu pas… În numai câteva luni am realizat schimbări vizibile în jurul nostru şi în viaţa noastră… Am devenit făuritori… Creativi… Harnici… Împreună am împlinit, în numai câteva luni, o mare parte din visele amândoura…
Iubesc şi mă simt iubită. În fiecare clipă. Nu mă mai trezesc noaptea plângând şi scrâşnind din dinţi cu încrâncenare. Dimineţile au încetat de mult să fie o ocazie de a găsi un motiv ca să cobor din pat. Au devenit un mod minunat de a-mi relua viaţa. Nu mă mai sperie nici rutina, pentru că fiecare clipă e altfel, chiar dacă fac aceleaşi lucruri.
Suntem aproape clipă de clipă unul lângă celălalt – lucru pe care înainte nici nu îl puteam concepe! Credeam eu că am nevoie de… momentele acelea de solitudine, departe de el. Că va fi necesar să plec, cine ştie unde şi de ce… Să mă iau şi să mă duc…
Am acele momente de solitudine, fără probleme, chiar lângă el! Solitudine, nu singurătate…
Privesc acum în urmă, la perioada din vara trecută şi realizez că în acele 4 luni am făcut cât nu făcusem în 40 de ani! Toate câte fuseseră la nivel de… “ce fain ar fi”! Acum sunt făurite. De la o căsuţă minunată, potrivită pentru amândoi, până la plimbări pe munte şi stat ore în şir cu burta la soare! Un singur lucru nu l-am făcut împreună- cursul de meditaţie vipassana – dar asta pentru că ne-ar fi fost un pic peste mână să stăm departe unul de celălalt pentru 11 zile.
Dormim împreună. Ne trezim împreună. Muncim împreună. Mâncăm împreună. Ne plimbăm împreună… Zi de zi de un an întreg. Aproape clipă de clipă. Şi, culmea! E minunat aşa! Nu îşi doreşte niciunul dintre noi 11 zile departe unul de celălalt.
Acum ştiu că totul este posibil fără suferinţă. Nu mai fac planuri şi nu mă mai încrâncenez. Cumva toate se rezolvă cu bine şi iau lucrurile unul după altul, aşa cum vin. În pace şi armonie.
Da, acum ştiu că evoluţia spirituală se poate realiza şi cu zâmbetul pe buze şi că am lângă mine exact omul potrivit pentru a mă deprinde şi cu partea luminoasă a vieţii.
